Decretul 118/1990 - Despăgubiri acordate persoanelor persecutate din motive politice, precum și a celor deportate, strămutate și a altor victime ale comunismului
Decretul Lege 118/1990 a fost modificat și completat în anul 2020 prin două legi succesive, respectiv:
- Legea 130/2020 pentru completarea art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate înstrăinătate ori constituite în prizonieri (publicată în Monitorul Oficial nr. 623/15.07.2020) și Legea 232/2020 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (publicată în Monitorul Oficial nr. 1036/5.11.2020).
Astfel, prin intermediul acestor prevederi, România a extins plățile lunare de despăgubire asupra urmașilor persoanelor persecutate din motive politice, precum și a celor deportate, strămutate și a altor victime ale comunismului.
Cine sunt beneficiarii?
A. Persoana care, după data de 6 martie 1945 a fost persecutată din motive politice, după cum urmează:
B. Soțul supraviețuitor
C. Copiii urmași
Cine sunt beneficiarii?
A. Persoana care, după data de 6 martie 1945 a fost persecutată din motive politice, după cum urmează:
- a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice;
- a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;
- a fost internată în spitale de psihiatrie;
- a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
- a fost strămutată într-o altă localitate;
- a participat în acţiuni de împotrivire cu arma în mână şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist până la data de 31 decembrie 1964;
- a fost deportată în străinătate după 23 august 1944;
- a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului.
B. Soțul supraviețuitor
- al persoanei decedate în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;
- al persoanei decedate după ieşirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;
- al persoanei decedate în condiţiile de mai sus şi care, din motive de supravieţuire, a fost nevoit (nevoită) să divorţeze de cel închis, internat abuziv în spitale de psihiatrie, deportat, prizonier, strămutat sau căruia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, dacă nu s-a recăsătorit şi dacă poate face dovada că a convieţuit cu victima până la decesul acesteia.
C. Copiii urmași
- Copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori al celui decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu;
- Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la secțiunea A, precum și copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la secțiunea A ;
- Copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la secțiunea A.
Beneficiază de prevederile legii și persoanele care nu mai dețin cetăţenia română, indiferent de domiciliul acestora dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Persoanele care au domiciliul în străinătate, pot depune cererea personal, la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în funcţie de ultimul domiciliu din România sau prin avocat ales, la agenţiile teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază mandatarul.
Drepturi acordate:
Astfel, ocpilul care s-a aflat, atât în situațiile prevăzute la secțiunea C pct. 2, cât și în una dintre situațiile prevăzute la secțiunea A beneficiază de indemnizația lunară al cărui cuantum este mai mare. În situația în care ambii părinți ai copilului prevăzut la secțiunea C, pct. 2 sau 3 au beneficiat de indemnizaţie lunară se va stabili indemnizaţia părintelui al cărei cuantum este mai mare. În mod similar, soțul supravețuitor care s-a aflat și în una dintre situațiile prevăzute la secțiunea A beneficiază de indemnizație lunară al cărui cuantum este mai mare.
Alte facilități:
Persoanele prevăzute la secțiunea A. beneficiază și de :
a) prioritate la repartizarea de către consiliile locale a unei locuinţe din fondul locativ de stat;
b) prioritate la acordarea, prin unităţile CEC Bank, de credite avantajoase pentru cumpărarea, construirea sau repararea de locuinţe proprietate personală; acordarea creditului se va face în condiţiile prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Fiecare an de detenţie sau internare se consideră vechime în muncă un an şi şase luni. Perioadele de strămutare și domiciliu obligatoriu constituie vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcţii pentru care aveau pregătirea profesională.
De asemenea, este considerată vechime în muncă şi perioada în care o persoană aflată într-una dintre situaţiile prevăzute la secțiunea A (cu excepția situației în care a fost deportată sau constituită în prizonier după data de 23 august 1944 ) nu s-a putut încadra în muncă din cauza unei invalidităţi de gradul I sau II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situaţie sau, ulterior, dacă dovedeşte că aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuţia la care a fost supusă.
Persoanele care fac dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut să-şi exercite profesia sau, după caz, ocupaţia pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice beneficiază de vechime în muncă pe perioada în care s-au aflat în această situaţie.
Stabilirea şi plata drepturilor:
Agenţia Teritorială pentru Plăţi şi Inspecţie Socială este instituţia competentă pentru a se pronunţa asupra calităţii de beneficiar al Decretului – Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, care va emite o decizie motivată asupra cererii de dobândire a calității de persoană persecutată din motive politice.
Plata drepturilor stabilite prin decizie se face de către Casele Teritoriale de Pensii.
Drepturile se acordă de la data de 1 a lunii următoare depunerii cererii și se plătesc titularului sau mandatarului desemnat de acesta prin procură specială pentru încasarea drepturilor respective, în funcție de opțiune, sau la cererea beneficiarului în contul curent/contul de card deschis la o bancă comercială sau altă instituție financiară.
Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990 se depun personal sau prin avocat la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială din județul în care are domiciliul solicitantul, sau prin poșta electronică, pe adresa de e-mail a agenției teritoriale. Documentele care se vor transmite prin poșta electronică vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitant, și ulterior vor fi prezentate în original la agenția teritorială, în vederea aplicării vizei “conform cu originalul” pe fiecare înscris în parte.
Documete necesare în vederea obținerii indemnizațiilor stabilite de Decretul 118/1990:
Cerere (formular tip) – descarcă modelul de pe pagina web a agentiei teritoriale competente
Documente justificative (se vor adăuga la cerere):
Pentru orice alte nelămuriri privind obținerea acestor drepturi, precum și pentru reprezentare în fața autorităților competente în vederea obținerii actelor necesare mai sus menționate, vă rugăm să apelați la serviciile juridice ale cabinetului nostru la numerele de telefon afișate în secțiunea de contact.
Drepturi acordate:
- indemnizație lunară acordată titularului în funcție de perioada de persecuție din motive politice (ani, luni, zile);
- indemnizație lunară în sumă fixă stabilită prin lege, pentru soțul supraviețuitor;
- indemnizație lunară în sumă fixă stabilită prin lege, pentru copilul prevăzut la secțiunea C, pct. 1;
- indemnizație lunară în același cuantum cu indemnizația de care a beneficiat părintele său pentru copilul prevăzut la secțiunea C, pct. 2 ;
- indemnizație lunară în cuantum de 50% din indemnizația de care a beneficiat părintele său pentru copilul prevăzut la secțiunea C, pct. 3;
- dreptul de a opta la indemnizația mai avantajoasă:
Astfel, ocpilul care s-a aflat, atât în situațiile prevăzute la secțiunea C pct. 2, cât și în una dintre situațiile prevăzute la secțiunea A beneficiază de indemnizația lunară al cărui cuantum este mai mare. În situația în care ambii părinți ai copilului prevăzut la secțiunea C, pct. 2 sau 3 au beneficiat de indemnizaţie lunară se va stabili indemnizaţia părintelui al cărei cuantum este mai mare. În mod similar, soțul supravețuitor care s-a aflat și în una dintre situațiile prevăzute la secțiunea A beneficiază de indemnizație lunară al cărui cuantum este mai mare.
Alte facilități:
- asistenţă medicală şi medicamente, în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor;
- transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparţinând societăţilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); în cazul societăţilor cu capital privat, costul abonamentelor de transport se decontează integral de la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază beneficiarul;
- douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, cu clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale, după caz, la alegere, folosirea acestora fiind posibilă şi de către însoţitori, membri de familie, în cadrul numărului de călători stabilit pentru titular;
- un bilet pe an, gratuit, pentru tratament într-o staţiune balneoclimaterică;
- prioritate la instalarea unui post telefonic, precum şi scutire de plata taxei de abonament;
- acordarea la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci.
Persoanele prevăzute la secțiunea A. beneficiază și de :
a) prioritate la repartizarea de către consiliile locale a unei locuinţe din fondul locativ de stat;
b) prioritate la acordarea, prin unităţile CEC Bank, de credite avantajoase pentru cumpărarea, construirea sau repararea de locuinţe proprietate personală; acordarea creditului se va face în condiţiile prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Fiecare an de detenţie sau internare se consideră vechime în muncă un an şi şase luni. Perioadele de strămutare și domiciliu obligatoriu constituie vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcţii pentru care aveau pregătirea profesională.
De asemenea, este considerată vechime în muncă şi perioada în care o persoană aflată într-una dintre situaţiile prevăzute la secțiunea A (cu excepția situației în care a fost deportată sau constituită în prizonier după data de 23 august 1944 ) nu s-a putut încadra în muncă din cauza unei invalidităţi de gradul I sau II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situaţie sau, ulterior, dacă dovedeşte că aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuţia la care a fost supusă.
Persoanele care fac dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut să-şi exercite profesia sau, după caz, ocupaţia pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice beneficiază de vechime în muncă pe perioada în care s-au aflat în această situaţie.
Stabilirea şi plata drepturilor:
Agenţia Teritorială pentru Plăţi şi Inspecţie Socială este instituţia competentă pentru a se pronunţa asupra calităţii de beneficiar al Decretului – Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, care va emite o decizie motivată asupra cererii de dobândire a calității de persoană persecutată din motive politice.
Plata drepturilor stabilite prin decizie se face de către Casele Teritoriale de Pensii.
Drepturile se acordă de la data de 1 a lunii următoare depunerii cererii și se plătesc titularului sau mandatarului desemnat de acesta prin procură specială pentru încasarea drepturilor respective, în funcție de opțiune, sau la cererea beneficiarului în contul curent/contul de card deschis la o bancă comercială sau altă instituție financiară.
Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990 se depun personal sau prin avocat la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială din județul în care are domiciliul solicitantul, sau prin poșta electronică, pe adresa de e-mail a agenției teritoriale. Documentele care se vor transmite prin poșta electronică vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitant, și ulterior vor fi prezentate în original la agenția teritorială, în vederea aplicării vizei “conform cu originalul” pe fiecare înscris în parte.
Documete necesare în vederea obținerii indemnizațiilor stabilite de Decretul 118/1990:
Cerere (formular tip) – descarcă modelul de pe pagina web a agentiei teritoriale competente
Documente justificative (se vor adăuga la cerere):
- Acte solicitant:
- act de identitate;
- declarație pe propria răspundere;
- certificat de naștere;
- certificat de căsătorie( în cazul fiicei care și-a schimbat numele);
- Extras de cont (după se plătește in cont);
- Acte doveditoare in cazul solicitanților care au calitatea de persecutat politic (Hotărâre Comisie pentru aplicarea Decretului – Lege nr. 118/1990, prin care se stabilește solicitantului calitatea de persecutat politic, Talon indemnizație, s.a.);
- Procura specială (in cazul depunerii prin mandatar) – doar pentru solicitanții care domiciliază în strainatate.
- Acte necesare dovedirii calității de persecutat politic al părintelui/părinților solicitantului:
- Certificat de deces;
- Hotărâre/Decizia nr…../data…….emisa de Comisia pentru aplicarea Decretului – Lege nr. 118/1990 prin care se stabilește părintelui/părinților calitatea de persecutat politic, (după caz);
- Documente care atesta faptul ca părintele/părinții solicitantului s-au aflat in una sau ai multe din situațiile de persecuție politica, prevăzute de art. 1 alin. (1) si (2) din Decretului – Lege nr. 118/1990, după caz: sentința , bilet de eliberare, livret militar, dovada internare, carnet de munca, adeverințe, liste comune, documente de strămutare sau domiciliu obligatoriu, s.a.